Este evident de la prima vizită că este diferită de alte magazine. Există încă mult spațiu liber în magazin pentru fermierii mici. Cerințele legale privind vânzările pe piață sunt foarte diferite de cererile vânzării în magazine. Producătorii mici trebuie să corespundă anumitor cereri legale, dacă doresc să-și valorifice produsele în magazin. Dar noi avem răbdare, chiar ajutăm micii producători locali în acest proces. Totodată încurajăm consumatorii să semnaleze nevoile lor: care sunt produsele de care au nevoie, ce produse doresc să cumpere? Noi le procurăm!
Magazinul Helyénvaló este diferit de alte magazine, deoarece atât producătorii, cât și consumatorii sunt partenerii noștri. Pentru noi este important să oferim cea mai scurtă cale pentru întâlnirea lor.
Lansăm de asemenea și magazinul online pentru a ușura munca cumpărătorilor.
Fermierii din zonă trebuie să conștientizeze beneficiile vânzării prin magazin, să decidă dacă se merită obținerea autorizațiilor, astfel economisind timp (petrec mai puțin timp la piață), acces la un depozit și la diversitatea magazinului.
Consumatorii / clienții trebuie să învețe să aibă răbdare, să trimită feedbackuri, astfel noi putem obține bunurile pe care le doresc. Observațiile din cartea noastră de oaspeți ne va ajuta la îmbunătățirea magazinului.
Membrii personalului Helyénvaló trebuie să echilibreze cele două grupuri țintă și să-i ajute acolo unde au nevoie.